Am înlemnit, am ramas privind, priveam spre nicăieri iar picăturile reci de ploaie care se izbeau cu brutalitate de trupul meu mă faceau să mă simt bine, să simt că durerea e pe cale să treacă. M-am așezat în fund pe trotuar si priveam nedumerită lumea care fugea de ploaie. De ce fugeau? Ploaia era asa revigorantă iar menirea ei era să spele mizeria și speram să-mi spele și mie mizeriile din suflet. Mi-am dus mâinile la tâmple și-am început să plâng. Așa puteam plânge în voie, nimeni nu-mi observa lacrimile din cauza ploii. Vroiam să mă curaț, să mă lepad de toată durerea ce-o simțeam. Dar, ploaia s-a oprit iar eu, eu eram tot cu aceiași durere în piept, ploaia n-o estompase, încă era acolo…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

Create a free website or blog at WordPress.com.

Up ↑

%d bloggers like this: